Vă aflați aici: Noțiuni introductive > Structura meniului

Structura meniului

Accesează meniul și navighează în acesta apăsând butonul SUS sau JOS. Confirmă selecțiile cu butonul START și revino cu butonul ÎNAPOI.

Ziua mea

Obiectivul zilnic de activitate apare cu un cerc care se umple treptat când ești activ. În meniul My day (Ziua mea) poți găsi următoarele:

  • Durata somnului și somnul propriu-zis. Dispozitivul M430 urmărește somnul dacă îl porți pe timpul nopții. Acesta detectează când adormi și când te trezești și colectează datele pentru o analiză mai aprofundată în aplicația și serviciul web Polar Flow. Pentru mai multe informații, consultă secțiunea Monitorizarea somnului.
  • Mai multe detalii despre activitatea ta zilnică cumulată și indicații privind modul în care poți atinge obiectivul tău zilnic de activitate. Pentru mai multe informații, consultă secțiunea Urmărirea activității 24/7.
  • Sesiunile de antrenament pe care le-ai efectuat pe parcursul zilei. Poți vedea rezumatul sesiunii apăsând pe START.
  • Oricare din sesiunile de antrenament programate pe care le-ai creat pentru ziua respectivă în serviciul web sau aplicația Polar Flow. Poți începe o sesiune de antrenament programată și deschide sesiuni din trecut pentru a vedea mai multe detalii despre acestea apăsând pe START.
  • Dacă realizezi un test al formei fizice în timpul zilei, rezultatul va fi afișat în My Day (Ziua mea).
  • Oricare dintre evenimentele zilei. Poți crea evenimente și poți participa la evenimente în comunitatea Polar Flow la flow.polar.com.

Jurnalul

În Diary (Jurnal) vei vedea săptămâna în curs, ultimele patru săptămâni și următoarele patru săptămâni. Selectează o zi pentru a vedea activitatea și sesiunile de antrenament din ziua respectivă, rezumatul antrenamentului pentru fiecare sesiune și testele pe care le-ai realizat. De asemenea, poți vedea și sesiunile de antrenament programate.

Setările

În Settings (Setări) poți modifica:

  • Profilurile sportive
  • Setările privind forma fizică
  • Setările generale
  • Setările ceasului

Pentru informații suplimentare, consultă Setări.

Testul formei fizice

Măsoară-ți cu ușurință nivelul de formă fizică prin măsurarea ritmului cardiac la nivelul încheieturii în timp ce stai întins și te relaxezi.

Pentru mai multe informații, consultă secțiunea Testul formei fizice cu măsurarea ritmului cardiac la nivelul încheieturii.

Cronometre

În Timers (Cronometre) vei găsi:

  • Stopwatch (Cronometru): Puteți utiliza ceasul pentru alergare cu GPS Polar M430 pe post de cronometru. Pentru a porni cronometrul apăsați butonul START. Pentru a adăuga un tur, apăsați din nou butonul START. Pentru a întrerupe cronometrul, apăsați butonul BACK (ÎNAPOI). Pentru a reseta cronometrul, apăsați și mențineți apăsat butonul LIGHT (LUMINĂ).
  • Interval timer (Cronometru de interval): Setează cronometre de interval pe bază de durată și/sau distanță pentru a delimita cu precizie fazele de activitate de fazele de recuperare în sesiunile tale de antrenament cu intervale. Pentru mai multe informați, consultă secțiunea Începerea unei sesiuni de antrenament.
  • Finish time estimator (Estimator timp terminare): Realizați-vă timpul țintă pentru o distanță setată. Setează distanța pentru sesiunea ta, iar dispozitivul M430 va estima timpul de terminare a sesiunii pe baza vitezei tale. Pentru mai multe informați, consultă secțiunea Începerea unei sesiuni de antrenament.

Favoritele

În Favorites (Favorite), vei găsi țintele de antrenament pe care le-ai salvat ca favorite în serviciul web Flow.

Pentru informații suplimentare, consultă secțiunea Favorite.

Ritmul meu cardiac

În meniul My Heart Rate (Ritmul meu cardiac), poți verifica rapid ritmul cardiac actual, fără a începe o sesiune de antrenament. Trebuie să strângi brățara, să apeși pe START și vei vedea imediat ritmul tău cardiac actual. Apasă butonul ÎNAPOI pentru a ieși.