După antrenament

Poți obține o analiză instantanee și aprofundată privind antrenamentul cu ajutorul aplicației Polar, aplicației Polar Flow și al serviciului web Polar Flow.


Rezumatul antrenamentului pe dispozitivul M600

După fiecare sesiune de antrenament, vei obține un rezumat instantaneu al antrenamentului pe dispozitivul purtabil.


Informațiile afișate în rezumat depind de profilul sportiv. Printre detaliile disponibile se numără următoarele:

Duration (Durata): Durata sesiunii.
Distance (Distanța) (Dacă este cazul pentru sportul practicat): distanța parcursă în timpul sesiunii.
Average heart rate (Ritm cardiac mediu): ritmul cardiac mediu în timpul sesiunii.
Maximum heart rate (Ritm cardiac maxim): ritmul cardiac maxim în timpul sesiunii.
Average pace/speed (Ritmul mediu/viteza medie) (Dacă este cazul pentru sportul practicat): ritmul mediu/viteza medie în timpul sesiunii.
Maximum pace/speed (Ritmul maxim/viteza maximă) (Dacă este cazul pentru sportul practicat): ritmul maxim/viteza maximă în timpul sesiunii.
Average cadence (Cadența medie): cadența medie pentru sesiune.
Maximum cadence (Cadența maximă): cadența maximă în timpul sesiunii.
Maximum altitude (Altitudinea maximă): altitudinea maximă peste nivelul mării în timpul sesiunii.
Ascended meters/feet (Distanța urcată în metri/picioare): distanța urcată în metri/picioare în timpul sesiunii.
Descended meters/feet (Distanța coborâtă în metri/picioare): distanța coborâtă în metri/picioare în timpul sesiunii.
Calories (Calorii): caloriile arse în timpul sesiunii.
Fat burn % (Procentajul de calorii arse din grăsimi): caloriile consumate din grăsimi în timpul unei sesiuni de antrenament, exprimate ca procent din cantitatea totală de calorii arse în timpul sesiunii.
Heart rate zones (Intervale de ritm cardiac): timpul de antrenament petrecut în diferitele intervale de ritm cardiac.
Running index (Indice de alergare): Clasa de performanță a alergării și valoarea numerică a acesteia. Află mai multe din capitolul Running Index (Index de alergare).
Training load (Încărcătura de antrenament): efortul calculat al sesiunii de antrenament.
Training Benefit (Avantajul antrenamentului): feedback privind eficiența sesiunii de antrenament.

Poți vedea rezumatul antrenamentului mai târziu în meniul My day (Ziua mea).

Consultarea rezumatului antrenamentului mai târziu

  1. Apasă butonul frontal pentru a deschide aplicația Polar.
  2. Glisează în sus pentru a căuta și atinge opțiunea My day (Ziua mea).
  3. Glisează în jos pentru a vedea sesiunile de antrenament din ziua curentă.
  4. Atinge sesiunea pe care dorești să o afișezi în vizualizarea rezumat.

În aplicația Polar, poți vedea doar rezumatele antrenamentelor pentru ziua curentă. Poți vedea întregul istoric al antrenamentelor, cu analize mai detaliate, în aplicația sau în serviciul web Polar Flow.


Datele privind antrenamentul în aplicația Polar Flow

Poți analiza datele dintr-o privire după fiecare sesiune pe telefon. Aplicația Polar de pe dispozitivul M600 sincronizează automat datele privind antrenamentul cu aplicația Polar Flow după finalizarea unei sesiuni de antrenament.

Pentru mai multe informații, consultă secțiunile Aplicațiile și serviciile Polar și Sincronizarea.


Datele privind antrenamentul în serviciul web Polar Flow

Poți analiza fiecare detaliu al antrenamentului și poți afla mai multe detalii despre performanțele tale în serviciul web Polar Flow. Urmărește-ți evoluția și partajează cele mai bune sesiuni cu alte persoane.

Pentru mai multe informații, consultă secțiunile Aplicațiile și serviciile Polar și Sincronizarea.