Vă aflați aici: Caracteristici > Programul de alergare Polar

Programul de alergare Polar

Programul de alergare Polar este un program personalizat bazat pe nivelul dvs. de pregătire fizică și conceput pentru a vă asigura că vă antrenați corespunzător, fără să exagerați. Este inteligent și se adaptează în funcție de evoluția dvs. Vă informează când ar fi o idee bună să reduceți puțin din intensitate și când ar fi indicat să accelerați puțin. Fiecare program este personalizat în funcție de eveniment, ținând cont de caracteristicile personale, de experiența sportivă și de timpul de pregătire. Programul este gratuit și este disponibil în serviciul web Polar Flow, la www.polar.com/flow.

Sunt disponibile programe pentru probele de 5 km, 10 km, semi-maraton și maraton. Fiecare program constă în trei faze: construcția bazei aerobice, acumularea și reducerea intensității. Aceste faze sunt concepute pentru a vă îmbunătăți treptat performanța și a vă asigura că sunteți pregătit în ziua cursei. Sesiunile de antrenamente de alergare sunt împărțite în trei faze: alergare ușoară, alergare pe distanțe medii, alergare pe distanțe lungi, alergare în ritm alert și intervale. Pentru rezultate optime, toate sesiunile includ fazele încălzire, antrenament și revenire. În plus, pentru a susține dezvoltarea, puteți opta pentru exerciții pentru creșterea forței, pentru întărirea zonei de mijloc și de mobilitate. Fiecare săptămână de antrenament este alcătuită din două până la cinci sesiuni de alergări, iar durata săptămânală totală a sesiunilor de alergări oscilează între una și șapte ore, în funcție de nivelul de pregătire fizică. Durata minimă a unui program este de nouă săptămâni, iar cea maximă ajunge la 20 de luni.

Aflați mai multe despre programul de alergare Polar din acest ghid detaliat. Sau citiți mai multe despre cum să începeți utilizarea programului de alergare.

Creați un program de alergare Polar

  1. Accesați serviciul web Flow la www.polar.com/flow.
  2. Selectați opțiunea Programs (Programe) din filă.
  3. Alegeți evenimentul, denumiți-l, setați data acestuia și când doriți să începeți programul.
  4. Răspundeți la întrebările privind nivelul activității fizice.*
  5. Selectați dacă doriți să includeți exerciții complementare în program.
  6. Citiți chestionarul referitor la nivelul de pregătire pentru activități fizice și răspundeți la întrebări.
  7. Revedeți programul și ajustați setările dacă este cazul.
  8. După ce terminați, selectați opțiunea Start program (Începere program).

*Dacă este disponibil un istoric cu patru săptămâni de antrenament, vor fi completate automat.

Începerea unei sesiuni de antrenament

Înainte de a începe o sesiune, asigurați-vă că ați sincronizat obiectivele sesiunii de antrenament cu dispozitivul. Sesiunile sunt sincronizate cu dispozitivul ca obiective de antrenament și le puteți începe din meniul Diary (Jurnal). Urmați instrucțiunile oferite de dispozitiv pe toată durata sesiunii.

  1. Pe dispozitiv, accesați meniul Diary (Jurnal).
  2. Alegeți o zi pentru a vedea obiectivul programat.
  3. Selectați obiectivul, apoi alegeți profilul sportiv.
  4. Apăsați pe START și urmați instrucțiunile.

Dacă doriți să faceți o sesiune programată pentru o altă zi, puteți face acest lucru. Trebuie doar să selectați o zi în meniul Diary (Jurnal) și să începeți sesiunea programată pentru ziua respectivă.

Urmăriți evoluția dvs.

Sincronizați rezultatele antrenamentului de pe dispozitiv cu datele din serviciul web Flow folosind un cablu USB sau aplicația Flow. Urmăriți evoluția dvs. în fila Programs (Programe). Veți vedea o prezentare generală a programului curent și progresul înregistrat.