Vă aflați aici: Noțiuni introductive > Introducere

Manualul de utilizare a dispozitivului Polar M200

Acest manual de utilizare îți prezintă noțiunile introductive privind dispozitivul M200. Pentru a vedea tutoriale video și întrebări frecvente privind dispozitivul M200, accesează support.polar.com/en/M200.

Introducere

Felicitări pentru noul tău dispozitiv Polar M200!

Ceasul pentru alergare cu GPS, Polar M200, are un sistem GPS integrat, sistem de măsurare a ritmului cardiac de la încheietură și funcții unice Smart Coaching. Vei putea urmări ritmul de alergare, distanța parcursă, altitudinea și traseul, cu ajutorul sistemului GPS compact. Nu trebuie să porți un senzor separat pentru ritmul cardiac. Concentrează-te doar pe antrenament cu ajutorul sistemului de măsurare a ritmului cardiac de la încheietură, care este pregătit de fiecare dată când dorești să te antrenezi.

Urmărește activitățile tale zilnice. Vezi în ce mod sunt benefice aceste activități pentru sănătatea ta și obține sfaturi privind modul în care îți poți atinge obiectivul zilnic de activitate. De asemenea, rămâi conectat cu ajutorul notificărilor inteligente. Obține pe dispozitivul tău M200 alerte privind apelurile, mesajele și aplicațiile de pe telefon. De asemenea, poți schimba brățara și poți purta dispozitivul ca accesoriu la orice ținută! Brățările suplimentare pot fi cumpărate separat.

Utilizează dispozitivul tău M200 la potențialul său maxim

Conectează-te la ecosistemul Polar și beneficiază de tot ceea ce poate oferi dispozitivul M200.

Descarcă aplicația Polar Flow din App Store® sau magazinul Google PlayTM. După antrenament, sincronizează dispozitivul M200 cu aplicația Flow și obține instantaneu o vedere de ansamblu și un feedback cu privire la rezultatele antrenamentului și performanța atinsă. În aplicația Flow, poți vedea și calitatea somnului și nivelul de activitate din timpul zilei.

Sincronizează datele privind antrenamentul în serviciul web Polar Flow cu ajutorul programului software FlowSync de pe computer sau prin aplicația Flow. În serviciul web, îți poți planifica antrenamentul, îți poți urmări realizările, poți primi asistență și poți vedea o analiză detaliată privind rezultatele antrenamentelor, nivelul de activitate și calitatea somnului. Împărtășește-le tuturor prietenilor reușitele tale, caută parteneri de antrenament și găsește motivația de care ai nevoie participând la comunitățile sociale de antrenament. Toate acestea le găsești pe flow.polar.com.