Vă aflați aici: Noțiuni introductive > Butoanele, pictogramele și structura meniului

Butoanele, pictogramele și structura meniului

Butoanele

Dispozitivul M200 are două butoane, câte unul pe fiecare parte. Pentru funcțiile butoanelor, consultă tabelul de mai jos.

STÂNGA DREAPTA
Apăsare Apăsare
Revii la nivelul anterior al meniului Navighezi în meniu, selectezi opțiuni și afișări de antrenament
Întrerupi antrenamentul  
Apăsare lungă Apăsare lungă
Când antrenamentul este întrerupt, oprești antrenamentul Accesezi meniul
Revii la afișarea orei Confirmi selecțiile
În modul de afișare a orei, începi interconectarea și sincronizarea Începi antrenamentul
  Înregistrezi o tură în timpul antrenamentului

Orice apăsare de buton activează iluminarea de fundal. În timpul antrenamentului, ecranul se activează când îți întorci încheietura pentru a te uita la ecran.

Pictogramele

Punctele din jurul afișajului pot indica mai multe lucruri:

  • În modul de afișare a orei, punctele indică progresul făcut către atingerea obiectivului zilnic de activitate.
  • În timpul antrenamentului, punctele indică zona curentă de ritm cardiac. În timpul unui obiectiv de antrenament împărțit pe faze, punctele indică zona țintă de ritm cardiac. În cazul unui obiectiv de antrenament rapid, punctele arată progresul făcut înspre atingerea obiectivului.
  • Când navighezi prin meniuri, punctele indică bara de defilare a meniului.
Modul avion este activat. Toate conexiunile wireless la telefonul mobil și la accesorii sunt dezactivate.
Modul Do not disturb (Nu deranjați) este activat. Acest lucru înseamnă că nu vei primi nicio notificare inteligentă. În setarea implicită, modul Do not disturb (Nu deranjați) este pornit între orele 22:00 și 7:00. Poți activa și dezactiva modul Do not disturb (Nu deranjați) și poți modifica setările în aplicația mobilă Polar Flow. Pentru mai multe informații, consultă secțiunea Notificările inteligente.
Conexiunea Bluetooth la telefonul interconectat este oprită. În ecranul de afișare a orei, apasă lung butonul din STÂNGA pentru reconectare.

Sincronizarea. Vei vedea un cerc care se rotește în modul de afișare a orei în momentul în care dispozitivul M200 se sincronizează cu aplicația Polar Flow.

Sincronizarea a reușit. Pictograma se afișează o perioadă scurtă de timp în locul cercului care se rotește după o sincronizare reușită.

Sincronizarea nu a reușit. Dacă vezi această pictogramă după o sincronizare, înseamnă că dispozitivului M200 nu a reușit să realizeze sincronizarea cu aplicația Polar Flow.

Ai atins premiul tău săptămânal. Pentru mai multe informații, vezi capitolul Programul de alergare.

Pictograma GPS pâlpâie când dispozitivul M200 caută semnalele de sateliți GPS. După ce dispozitivul M200 găsește semnalele, pictograma GPS nu va mai pâlpâi și va rămâne afișată.

Pictograma inimă indică ritmul cardiac. Pictograma inimă pâlpâie când dispozitivul M200 caută ritmul cardiac. După găsirea ritmului cardiac, pictograma nu va mai pâlpâi, va rămâne afișată, iar ritmul cardiac va apărea pe ecran.

Structura meniului

Training (Antrenament)

Accesează meniul Training (Antrenament) pentru a începe o sesiune de antrenament. Navighează prin lista de profiluri sportive și selectează-l pe cel pe care dorești să-l utilizezi pentru sesiunea ta de antrenament. Poți adăuga mai multe sporturi în listă în aplicația mobilă Polar Flow sau serviciul web Polar Flow. În serviciul web, poți defini setări speciale pentru fiecare profil sportiv.

Activity (Activitate)

În meniul Activity(Activitate), obiectivul tău zilnic de activitate este afișat sub forma unei bare de activitate. Bara de activitate se completează pe măsură ce îți atingi obiectivul zilnic. Poți vedea progresul înspre obiectivul de activitate zilnic și în modul de afișare a orei, cu ajutorul punctelor din jurul afișajului. Accesează meniul Activity (Activitate) pentru a vedea opțiunile disponibile pentru a-ți atinge obiectivul de activitate zilnic și pașii făcuți în timpul zilei. Dacă vor exista marcaje de inactivitate pe timpul zilei, și acestea vor fi afișate în meniul Activity (Activitate).

Obiectivul de activitate zilnic oferit de dispozitivul Polar M200 este creat pe baza datelor tale personale și a nivelului de activitate setat, opțiuni pe care le poți găsi și modifica din setările de sub numele tău și fotografia de profil în aplicația sau serviciul web Polar Flow.

Pentru informații suplimentare, consultă secțiunea Urmărirea activității 24/7.

History (Istoric)

În meniul History (Istoric), vei găsi cele mai recente cinci sesiuni de antrenament. Datele pentru sesiunile de antrenament mai vechi sunt salvate pe dispozitivul M200 până când sunt sincronizate cu aplicația sau serviciul web Polar Flow. Dacă nu mai este memorie în dispozitivul M200 pentru a stoca istoricul antrenamentelor, îți va cere să sincronizezi sesiunile mai vechi de antrenament cu aplicația sau serviciul web Flow. Pentru mai multe informații, consultă secțiunea Rezumatul antrenamentelor.

My HR (Ritmul meu cardiac)

În meniul My HR (Ritmul meu cardiac), poți verifica ritmul cardiac curent fără a începe o sesiune de antrenament.

Settings (Setări)

În meniul Settings (Setări), poți interconecta și sincroniza dispozitive cu dispozitivul tău M200 și poți activa sau dezactiva notificările inteligente și modul avion. Pentru informații suplimentare, consultă secțiunea Setările.