Manual de utilizare a dispozitivului Polar OH1

Acest manual te ajută să începi să utilizezi noul tău dispozitiv OH1. Pentru tutoriale video despre și întrebări frecvente despre dispozitivul OH1, accesează support.polar.com/en/OH1.

Introducere

Felicitări pentru noul tău dispozitiv Polar OH1!

Dispozitivul Polar OH1 este un senzor optic compact de ritm cardiac, care măsoară ritmul cardiac de pe braț sau tâmplă. Este versatil și reprezintă o alternativă excelentă pentru curelele pentru măsurarea ritmului cardiac care se plasează pe piept și pentru dispozitivele folosite pe încheietura mâinii. Cu dispozitivul Polar OH1, poți transmite prin Bluetooth, în timp real, ritmul cardiac către ceasul de sport, ceasul inteligent sau aplicația Polar Beat ori către alte aplicații pentru monitorizarea condiției fizice și, simultan, poți transmite aceste informații și către dispozitive ANT+. Dispozitivul Polar OH1 are o memorie încorporată, prin urmare, poți începe antrenamentul doar cu acesta și poți transfera ulterior datele privind antrenamentul pe telefon. Dispozitivul este furnizat cu o brățară confortabilă care poate fi spălată în mașina de spălat și cu o clemă de fixat pe ochelarii pentru înot (în Polar OH1 + pachetul produsului).

Acest dispozitiv poate fi utilizat și cu aplicațiile Polar Club, Polar GoFit și Polar Team.

Conectează-te la ecosistemul Polar și beneficiază de tot ceea ce poate oferi dispozitivul OH1.

Descarcă aplicația Polar Flow sau Polar Beat din App Store® sau magazinul Google PlayTM. După antrenament, sincronizează dispozitivul OH1 cu una dintre aplicații și obține instantaneu o vedere de ansamblu și un feedback cu privire la rezultatele antrenamentului și performanța atinsă.

Sincronizează datele privind antrenamentul în serviciul web Polar Flow cu ajutorul programului software FlowSync de pe computer sau al aplicațiilor mobile. În serviciul web, îți poți planifica antrenamentul, îți poți urmări realizările, poți primi asistență și poți vedea o analiză detaliată privind rezultatele antrenamentelor. Împărtășește-le tuturor prietenilor reușitele tale, caută parteneri de antrenament și găsește motivația de care ai nevoie participând la comunitățile sociale de antrenament. Toate acestea le găsești pe flow.polar.com.